Un bărbat de 41 de ani, domiciliat în raionul Glodeni, este suspectat de chemarea intenţionat falsă a serviciilor specializate, transmite CURENTUL.
Astfel, în dimineața zilei de 12 octombrie curent, bărbatul a alertat poliția din Glodeni, precum că i-a fost sustras automobilul parcat în preajma casei sale. Acesta a declarat poliției că în seara zilei de 11 octombrie curent, a parcat automobilul în fața gospodăriei sale, lăsând cheile în automobil, iar spre dimineață a observat că automobilul lipsește.
Ulterior, în urma investigațiilor efectuate, forțele de ordine au depistat automobilul, la marginea satului Movileni, raionul Glodeni. Ulterior, a fost solicitat, ajutorul angajaţilor Sectorului poliţiei de frontieră „Valea Rusului”, care au implicat câinele de serviciu. Astfel, patrupedul, luând urma de la locul depistării automobilului, a mers până la gospodăria proprietarului automobilului.
În urma documentării cazului, s-a stabilit faptul că, proprietarul împreună cu vecinul său de 17 ani, în seara zilei de 11 octombrie 2017, au plecat la viile din apropierea satului Viişoara, raionul Glodeni, de unde au sustras struguri. În timp ce aceştia culegeau strugurii, au fost observați de doi locuitori a satului Viişoara, care păzeau viile personale, iar la observaţiile acestora, aceștia au urcat în automobil, deplasându-se spre domiciliu. Ajungând la marginea satului Movileni, conştientizând faptul că automobilul său a fost văzut la locul furtului de struguri, a hotărât să declare că mașina a fost furată de persoane necunoscute, abandonând-o.
În urma percheziției efectuate în automobil și remorcă, au fost depistate urme de struguri, iar ulterior, s-a stabilit că suspecții au aruncat strugurii sustrași.
Fiind audiat de poliție, bărbatul a recunoscut că a înscenat răpirea automobilului, cât şi faptul sustragerii strugurilor.
Conform legislației bărbatul riscă amendă de la 1 000 la 2 500 de lei.
Cristina Parfeni