Polițiștii din Cahul au anihilat un grup criminal specializat în comercializarea substanțelor psihotrope de tip Ecstasy în proporţii deosebit de mari pe teritoriul raionului Cahul, transmite CURENTUL.
Activitatea infracțională a grupului a fost documentată timp de cinci luni, timp în care polițiștii au stabilit că mai multe persoane, au distribuit unui bărbat din municipiul Cahul, aproximativ 12 grame de substanțe psihotrope de tip ecstasy. Drogurile urmau să fie vândute consumatorilor pe teritoriul municipiului Cahul, în special în locuri de agrement și instituţii de învățământ.
În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală demarate de polițiști, au fost stabiliți și alți complici, de asemenea a fost identificat liderul grupării criminale. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 37 ani, domiciliat în raionul Cantemir.
La 28 ianuarie curent, suspectul, a fost reţinut în flagrant în momentul transmiterii unei cantităţi de droguri către realizatori.
Totodată, polițiștii au efectuat percheziţii în mijlocul de transport al liderului grupării, precum și la domiciliul acestuia, în rezultatul cărora au fost depistate și ridicate circa peste 200 de pastile de tip ecstasy, aproximativ 500 grame de marijuana uscată, circa 200 grame de substanţă de culoare albă cu consistenţă şi miros specific asemănător cu “metamfitamina”, mai multe obiecte improvizate destinate consumului de marijuana (fragmente de sticle din polimer, trabucuri din metal special adaptate), o armă de vânătoare deținută ilegal şi cartuşe.
De asemenea, la domiciliile celorlalți complici implicați în schema infracțională de comercializare a drogurilor, au fost depistate și confiscate o baionetă de tip AK-74, un pistol de model neidentificat cu inscripţia ,,MP – 654k”, 82 cartuşe neidentificate, calibrul mic și ţigarete cu marijuana uscată.
Menționăm că, prețul substanţelor narcotice confiscate și excluse din circuitul ilegal se estimează la 250 000 lei.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de circulație ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare în proporţii deosebit de mari, iar persoanele vinovate riscă închisoare de la 7 la 15 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Cristina Pendea