Poliția a stopat acțiunile de șantaj și amenințare cu moartea a unui bărbat în vârstă de 52 de ani, care a fost intimidat de un alt bărbat. Victima era șantajată sub pretextul unei datorii, transmite CURENTUL.
Suspectul, un bărbat de 43 de ani, originar din Soroca, a fost reținut în flagrant în timp ce maltrata victima prin aplicarea forței fizice și constrângerii psihice, pretinzând de la aceasta o tranșă de 10 000 de dolari.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigație efectuate de ofițerii Direcției combatere a criminalității organizate a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu ofițerii de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Botanica și Procuratura Botanica, au stabilit că, suspectul urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, a amenințat victima cu aplicarea violenței și cu moartea, atât a lui, cât și a rudelor acestuia, aplicând forța fizică, a cerut și a primit bunuri în sumă totală de 235 mii lei. Astfel, prejudiciul cauzat victimei se ridică la 400 mii lei.
Ieri, 15 octombrie, ofițerii de investigații și cei de urmărire penală, cu suportul polițiștilor de la BPDS „Fulger”, în flagrant delict, a fost reţinut autorul infracțiunii. Bărbatul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetat penal pentru comiterea altor genuri de infracțiuni.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru șantaj. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.
Cristina Parfeni