Ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție a mun. în colaborare cu ofiţerii de investigaţii ai IP Centru au reţinut un individ, în vârstă de 47 de ani, originar din Georgia, fiind bănuit de tâlhărie, transmite CURENTUL.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 27 octombrie curent, când bănuitul a intrat într-un apartament din sectorul Centru al capitalei, având asupra sa o arma, şi ameninţând victima, a sustras de la acesta 2 aparate pentru producerea oxigenului, plasă pentru pescuit, 10 kg de raci vii și 50 kg de pește, astfel cauzând un prejudiciu estimat la 32 100 lei.
Suspectul a fost identificat și reținut în scurt timp, pentru un termen de 72 de ore în Izolatorul de Detenție Provizorie al Direcției de poliție a mun. Chișinău.
A fost pornită o cauză penală pentru tâlhărie. Potrivit legislaţiei penale în vigoare, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 8 la 10 ani.
Cristina Parfeni