Un bărbat din Criuleni și-a fracturat piciorul în urma căderii de la înălțime. Bărbatul a fost și electrocutat, transmite CURENTUL.
Cazul s-a produs pe 19 iunie, curent, în raionul Criuleni. Conform declarațiilor persoanei implicate, obținute în cadrul investigației, având intenția de a verifica prezența tensiunii în postul de transformare (PT), acesta a deschis mai întâi ușa de la instalația de tensiune joasă, unde folosind un indicator-șurubelniță a atins siguranțele, după care a încercat să facă același lucru și în instalația cu nivelul de tensiune 10 kV.
În momentul în care a apropiat indicatorul de o siguranță, s-a format un arc electric și ca rezultat persoana dată a fost aruncată de pe fundamentul PT la pământ. Peste câteva minute după accident, acesta și-a revenit, însă la încercarea de a se ridica a simțit o durere acută într-un picior. Ulterior a apelat serviciul de urgență medicală, care l-a transportat la spitalul raional, unde s-a constatat fractura oaselor gambei piciorului drept.
Consumatorul dat și-a justificat fapta prin intenția de a soluționa de sine stătător problema absenței tensiunii.
„Această acțiune constituie o încălcare gravă a prevederilor legale și a normelor de securitate electrică. În plus, din lipsă de cunoștințe speciale și manipulând cu un indicator necorespunzător nivelului de tensiune, acesta a creat o situație de accident iminent care s-a și produs, consecințele căruia puteau fi mult mai grave sau chiar letale”, menționează „Red Union Fenosa”.
În legătură cu producerea acestui accident, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. atrage atenţia populaţiei şi a agenţilor economici asupra necesităţii respectării stricte a regulilor de securitate a persoanelor în apropierea instalaţiilor electrice şi privind neadmiterea efectuării oricăror lucrări în acestea.
Cristina Parfeni