[ X ]
Un barbat din Sângerei – reținut de CNA. A promis să radieze din registrul Serviciului Vamal o mașină cu numere străine
1 Iulie

Un bărbat din Sângerei este cercetat pentru trafic de influență de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord și procurorii anticorupție, fiind denunțat de proprietarul unui automobil cu numere de înmatriculare străine, transmite CURENTUL.

Acesta a comunicat că bănuitul i-ar fi promis că îl poate ajuta să scape de amendă și alte plați vamale pentru depășirea termenului de ședere în Republica Moldova a automobilului său cu numere de înmatriculare lituaniene.

Potrivit materialelor cauzei, suspectul i-ar fi promis că ar avea influență asupra unor angajați ai Serviciului Vamal și că-i poate convinge să șteargă din registru informația privind data întrării mașinii în țara, iar astfel să-l scape de amenda contravențională și alte taxe. Pentru serviciile sale, bănuitul ar fi cerut 400 de euro, echivalentul a aproximativ 8000 de lei.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influență, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul risca până la 5 ani de detenție sau amenda penală. În prezent, el se află în custodia CNA pentru 72 de ore.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților