Un bărbat din Chișinău a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău într-un dosar de trafic de influență în care obiectul mitei pretinse este de 1 150 000 de lei. Potrivit faptelor investigate, bănuitul, susținând că are influență asupra unor funcționari publici pe care i-ar putea convinge să adopte o decizie favorabilă într-un dosar de evaziune fiscală, ar fi pretins de la o persoană suma de 35 000 de Euro (echivalentul a peste 670 000 de lei), iar după ce a primit o parte din aceasta ar fi pretins în continuare diferența de bani.
Totodată, aceeași persoană, susținând că are influență asupra unor persoane aflate în relații apropiate cu unii funcționari publici din cadrul Primăriei mun. Chișinău, ar fi pretins și primit mijloace financiare în sumă de 25 000 de Euro (echivalentul a circa 480 000 de lei) pentru perfectarea unor acte permisive în vederea modificării zonei urbanistice a unui lot de teren din mun. Chișinău.
În urma acțiunilor de urmărire penală, efectuate de ofițerii CNA sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, traficantul de influență a fost reținut pentru o perioadă de 72 ore și plasat în izolatorul CNA, fiind ridicate în urma perchezițiilor obiecte și documente relevante cazului.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.