[ X ]
Un bărbat din Cahul riscă ani grei de închisoare pentru omor. Cadavrul a fost găsit peste un an de la incident
17 Ianuarie

Un bărbat de 32 de ani, a fost reținut de polițiștii din Cahul fiind suspectat de omor, transmite CURENTUL.

La 16 ianuarie curent, polițiștii au fost sesizați precum că la sfârșitul anului 2016, un bărbat ar fi comis un omor în municipiul Cahul.

Ca urmare a verificării informației și efectuării măsurilor de investigații, oamenii legii au stabilit că în luna noiembrie 2016, suspectul a făcut cunoștință cu o persoană fără loc de trai, care locuia într-o încăpere auxiliară din preajma unui magazin din Cahul. După ce au servit băuturi alcoolice, între cei doi s-a iscat un conflict. Suspectul și-a lovit prietenul de pahar până la omorât, după care a aruncat cadavrul într-o groapă de canalizare aflată în apropiere și a acoperit-o cu pietre.

Cadavrul a fost depistat fiind efectuate măsuri de examinare și stabilirea identității acestuia.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, dacă va fi găsit vinovat acesta riscă până la 15 ani de închisoare.

25

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților