[ X ]
Un bărbat de 31 de ani a decedat în urma unui accident rutier grav
5 Septembrie

Accident grav pe traseul ce duce spre localitatea Cheltuitor. La faţa locului a intervenit grupa operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău şi ambulanţa, care au constatat decesul unui tânăr de 31 ani, domiciliat în comuna Cruzeşti. Iar doi pasageri s-au ales cu leziuni corporale, dovedindu-se a fi originari din Chişinău şi Ialoveni, cu vârstele de 25 ani şi 30 ani, informează CURENTUL.

În urma cercetărilor demarate poliţiştii au stabilit că, la volanul automobilului de model „Ford Fiesta” se afla un tânăr de 29 ani, care s-a ales de asemenea cu leziuni corporale.

Conform primelor informaţii şi circumstanţe documentate de către poliţişti, şoferul ar fi pierdut controlul volanului, iar apoi s-a inversat. Atât şoferul cât şi ceilalţi doi pasageri au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, iar automobilul a fost evacuat şi transportat la parcarea specială, pentru efectuarea expertizei tehnice.

În acest context a fost dispusă iniţierea unei cauze penale, în cadrul căreia poliţiştii urmează să stabilească toate circumstanţele în care s-a produs inversiunea automobilului.

Dacă instanţa de judecată va recunoaşte vinovăţia şoferului, atunci el riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților