Un bărbat de 50 de ani, din Ștefan Vodă, condamnat la 8 ani de închisoare în anul 2019 și anunțat în căutare pe canalele Interpol în anul 2020 de IP Ștefan Vodă, a fost reținut în mun. Chișinău de ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații a IGP, transmite CURENTUL.
Din datele anchetei s-a constatat că învinuitul l-ar fi convins pe un cetățean străin să investească mijloace financiare în desfășurarea activității de antreprenoriat în domeniul producerii materialelor combustibile reciclabile.
Astfel, fiind în calitate de administrator a unui SRL, pe contul agentului economic au fost transferați zeci de mii de euro.
Ulterior, având același scop, sub pretextul achiziționării bunurilor pentru necesitatea SRL-ului, bărbatul ar fi însușit ilegal mijloace bănești restante pe contul curent al întreprinderii.
Astfel, învinuitul ar fi cauzat SRL-ului o pagubă materială în proporții deosebit de mari în sumă de 474 522 de lei.
Prin acțiunile sale, bărbatul a săvârșit o infracțiune conform art. 191, alin. 5, CP al R.M. (Delapidarea averii străine, adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului, săvârșită în proporții deosebit de mari). Persoana culpabilă de asemenea infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani.
Bărbatul a fost predat inițiatorului căutării și plasat în Penitenciar.
Cristina Parfeni