Ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au intrat în posesia unei informații operative, precum că într-un apartament amplasat pe sectorul deservit, este organizată o speluncă de consum de droguri. Polițiștii au dispus măsuri speciale de investigație și pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie, au documentat proprietarul locuinței în care a fost organizată spelunca, acesta fiind în vârstă de 50 de ani, anterior judecat pentru furt, transmite CURENTUL.
Astfel, au fost dispuse percheziții autorizate în apartamentul bărbatului, unde în urma cercetărilor la fața locului polițiștii au depistat obiecte confecționate artisanal, predestinate consumului de droguri, 2 folii din staniol în care se afla un praf de culoare albă, praf cristalizat PVP, masă vegetală cu miros specific, 11 fire de „Marijuana” în formă uscată. Acestea au fost ridicate, sigilate și transportate la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP, pentru a fi supuse expertizării. În cazul în care bărbatului îi reușea comercializarea substanțelor psihotrope, acesta ar fi obținut un venit în sumă de 30 000 lei.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a mun. Chișinău și este cercetat penal pentru „Circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora”, care conform legislației penale se pedepsește cu închisoare pentru un termen de la 1 până la 6 ani.
Cristina Pendea