Procurorii anticorupție au transmis spre examinare instanței de judecată cauza penală în privința unui avocat din capitală, învinuit de trafic de influență, transmite CURENTUL.
Potrivit materialelor cauzei penale, în perioada lunii octombrie a anului 2018, avocatul a pretins și primit 8000 de euro de la un cetăţean, susţinând că are influenţă asupra unor magistrați ai Curții de Apel Chișinău şi că îi poate determina să adopte o decizie favorabilă în privinţa unui condamnat.
Astfel, judecătorii de la Curtea de Apel urmau să dispună transferul persoanei, condamnate de un stat străin, pentru continuarea executării pedepsei în instituțiile penitenciare din Republica Moldova cu recalificarea acțiunilor condamnatului.
După ce a primit întreaga sumă, avocatul a mai pretins şi primit 5000 de euro sub pretextul că cele 8000 de euro nu ar fi fost suficiente.
Deşi avocatul primise deja 13 000 de euro – bani destinaţi pentru influenţarea magistraţilor de la Apel – Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău a respins recursul, eşuând planurile avocatului. Reieşind din circumstanţele noi, avocatul a mai pretins suplimentar 1500 de euro. De data aceasta, învinuitul susţinea că are influenţă asupra magistraților din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, şi că îi poate convinge să aplice amnisitia în privința condamnatului.
Amintim că, la 13 februarie curent, avocatul a fost reţinut în flagrant, imediat după ce a primit ultima sumă de bani. Acesta este învinuit de trafic de influenţă, vină pe care și-a recunoscut-o integral.
Art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal prevede o pedeapsă cu amendă de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 7000 la 12000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Cristina Pendea