[ X ]
Un avocat din Capitală – condamnat la 15 ani închisoare. Abuza sexual o minoră contra unei sume de bani
9 Iulie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță despre condamnarea prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana a unei persoane de meserie avocat pentru trafic de copii, transmite CURENTUL.

Conform materialelor cauzei, inculpatul, elaborând din timp un plan infracțional bine determinat, urmărind scopul exploatării sexuale necomerciale a copiilor, pentru sine, în perioada anilor 2016, făcând cunoștință cu o minoră în vârstă de 13 ani, folosindu-se de poziția de vulnerabilitate a victimei, exprimată prin vârsta fragedă a acesteia și care provine dintr-o familie social vulnerabilă, obținând încrederea ultimei, a primit-o și adăposti-o la domiciliul său din mun. Chișinău, unde a convins-o să întrețină relații sexuale contra mijloacelor bănești.

Astfel, în perioada anilor 2016-2018, inculpatul, aflându-se la domiciliul său a exploatat-o sexual pe victima minoră, pentru ce îi achita mijloace bănești ce variau între 150-400 lei, pentru fiecare raport sexual.

Urmare a probatoriului administrat și cercetat în instanța de judecată, în pofida negării învinuirii aduse, inculpatul a fost recunoscut vinovat, de comiterea infracțiunii de trafic de copii, stabilindu-i-se o pedeapsă de 15 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și exercita activități legate de protejarea drepturilor și intereselor minorilor pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților