[ X ]
Un apartament din Ungheni a luat foc. Un bărbat a primit arsuri
22 Decembrie

În seara zilei de 21 decembrie, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Ungheni au avut misiunea de a interveni la lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Ion Creangă din municipiul Ungheni, transmite CURENTUL.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:23. Potrivit primelor informații o locuință de la etajul șase a unui bloc de locuit a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului pentru stingerea incendiului au intervenit 3 echipaje de salvatori. Ajunși pompierii au stabilit că bunurile materiale din interiorul unei odăi sunt cuprinse de flăcări, iar proprietarul apartamentului, un bărbat în vârstă de 39 de ani a primit arsuri de gradul I – II pe față. Acesta a fost preluat de serviciul medical pentru îngrijiri. Pompierii au evacuat din scară patru oameni, inclusiv trei copii care riscau să se intoxice cu fumul dens.

Incendiul a fost lichidat fără de a obține răspândire la alte locuințe. Conform primelor investigații cel mai probabil arderea a început de la o țigară nestinsă. Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de specialiști. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 42 situații de risc.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților