[ X ]
[ X ]
[ X ]
Un an de pandemie// 2020 – cel mai trist an din viața consilierului municipal Veaceslav Nedelea
11 Martie

Anul marcat de criza pandemică a fost cel mai trist din viața lui Veaceslav Nedelea, consilier municipal și Administrator al Zonei Antreprenoriatului Liber „Expo-Business-Chișinău”. Ca urmare a regimului instaurat, oficialul a fost nevoit să renunțe la mai multe lucruri, care anterior formau rutina activității sale profesionale. Despre aceasta el a vorbit în cadrul proiectului „Un an de pandemie” lansat de CURENTUL.

„Anul 2020 a fost cel mai trist din viața mea de până acum. Mi s-a modificat mersul obișnuit al vieții, activitățile cotidiene și chiar modul de comportament. Pandemia m-a făcut mai exigent și rigid în raport cu apropiații mei și cu colegii de serviciu. Am valorificat noțiuni noi, care anterior îmi erau străine, precum munca la distanță, ședințe online, teleconferințe, etc. În calitate de Consilier municipal, am participat integral la toate Ședințele Consiliului, bineînțeles respectând exigențele sanitare. Dar, cel mai trist, pentru mine, a fost pierderea de vieți omenești, inclusiv apropiați și prieteni”, susține oficialul.

Ca urmare a situației pandemice, consilierul a renunțat la mai multe lucruri, care anterior constituiau rutina activității lui profesionale.

„Regimul antipandemic m-a limitat drastic din mai multe puncte de vedere, precum deplasări, vizite,  călătorii, mai ales, în ceea ce ține de activitatea profesională în calitate de Administrator Principal al Zonei Antreprenoriatului Liber Expo-Business-Chișinău. În plan personal, mai rar m-am văzut cu prietenii și rudele, ceremoniile de familie și zilele de naștere, le-am amânat pentru zile mai bune. Ocazional am reușit să-mi vizitez tatăl, care în această perioadă a avut ziua de naștere – 78 ani împliniți. Afirm responsabil, că în perioada pandemică m-am conformat în totalitate restricțiilor impuse de autorități și recomandărilor medicilor”, mărturisește el.

Potrivit oficialului, mai puține lucruri bune s-au întâmplat în viața sa în această perioadă, cu excepția faptului că a petrecut mai mult timp cu familia.

„Principala realizare – am rezistat în fața pandemiei, nimeni din familia mea nu a contactat boala, și cu mândrie spun, nimeni din colegii mei de la serviciu. Ne-a păzit pe toți Dumnezeu”, spune Veaceslav Nedelea.

Pentru el pandemia a fost ca o lecție, pe care consideră că a învățat-o.

„Trebuie să fiu răbdător, să prețuiesc clipele frumoase din viață, să mă bucur de lucrurile, pe care până acum le consideram nesemnificative. După mine, am înțeles rostul și valoarea vieții, scurtețea și unicitatea ei. Poate par patetic, dar sunt sincer”, recunoaște consilierul.

El crede că, pe parcursul a circa doi ani toți vor uita de acest „necaz”.

„Populația va conștientiza necesitatea imunizării prin vaccinare – anti Covid, ca unică posibilitate de curmare a pandemiei. Oamenii se vor schimba, vor deveni mai binevoitori, mai atenți unul cu altul, și se va reveni la normalitatea de până acum”, susține oficialul.

Doina Buruiană

Inapoi la arhiva noutaților