La un an de la învestirea în funcția de Președinte al Parlamentului, Zinaida Greceanîi a venit cu un mesaj, transmite CURENTUL.
„Pe 8 iunie 2019, am avut onoarea să fiu aleasă Președinte al Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a, cu votul secret al 56 de deputați din cei prezenți la ședință. Tot atunci a fost creată majoritatea parlamentară. Forțe politice cu poziții diferite s-au unit în numele unor scopuri comune – eliberarea statului din captivitate, restabilirea cooperării cu partenerii externi, dezvoltarea țării și bunăstarea cetățenilor, care ne-au acordat pe 24 februarie 2019 mandatul și încrederea lor. A fost un exemplu de responsabilitate și maturitate politică, care, în pofida reconstituirii ulterioare a majorității parlamentare, rămâne unul demn de apreciere, în ferma mea convingere. Ziua de 8 iunie 2019 a ancorat Parlamentul și țara într-un proces politic civilizat și liber”, se spune în mesaj.
Potrivit Zinaidei Greceanîi, de la începutul activității Parlamentului de Legislatura a X-a și până în prezent, s-au adoptat 257 de acte normative, inclusiv 132 de legi și 125 de hotărâri, în diferite domenii.
„Avem o colaborare eficientă cu Guvernul. Această interacțiune este necesară pentru stabilirea unui mediu de afaceri benefic și a unor condiții favorabile pentru dezvoltarea social-economică a țării. Cel mai bine ne-am convins de eficiența acestei colaborări în condițiile crizei legate de ”COVID-19”, când buna interacțiune dintre noua majoritate parlamentară, Guvern, Președintele țării, autoritățile publice locale a fost pur și simplu vitală!
Sunt sigură că în alte circumstanțe, în lipsa acestei coordonări dintre autorități și a unei majorități parlamentare capabile să adopte decizii prompte, țara ar fi ajuns în colaps. În această perioadă, deputații au legiferat acțiuni inedite și extrem de necesare pentru a adapta la noile realități sistemele de sănătate, educație, protecție socială, etc. Parlamentul de legislatura a X-a va intra în istorie prin faptul că i-a revenit această misiune”, menționează Greceanîi.
De asemenea, Președintele Parlamentului s-a adresat deputaților.
„Stimați colegi deputați, cu ocazia aniversării de astăzi, care pentru mine are o profundă încărcătură simbolică, Vă mulțumesc pentru colaborare și Vă asigur că și în continuare voi manifesta, în calitate de Președinte, atitudine și abordare egală în raport cu deputații din toate fracțiunile.
Voi aprecia nu culoarea corporativă, ci onestitatea și dedicația pentru cetățeni. Suntem egali în fața poporului. Fiind Președinte, dețin același mandat, obținut, la fel ca și mulți alți colegi, pe circumscripție uninominală. Am fost votată de fiecare al cincilea alegător de pe circumscripție și am ținut să fiu fidelă așteptărilor lor, dar, cel mai important, am ținut să reprezint toți cetățenii țării. Aș fi recunoscătoare să știu că toți deputații împărtășesc aceeași abordare.
Doresc membrilor Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a activitate parlamentară fructuoasă și responsabilă, integritate și misiune completă față de alegători”, se mai spune în mesajul Președintelui Parlamentului.
Cristina Parfeni