[ X ]
Un act românesc falsificat, depistat la controlul trecerii frontierei de stat
3 Octombrie

Polițiștii de frontieră au depistat asupra unui conațional o carte de identitate românească cu semne de falsificare. Documentul a fost tăinuit în timpul controlului de frontieră.

Astăzi, 3 octombrie 2023, în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița s-a prezentat cetățeanul moldovean de 26 de ani, fiind pasager la o rută ce revenea în țară din Franța.

Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus controlului amănunțit persoana, iar în rezultat a fost depistată o carte de identitate, pretins a fi eliberată de către autoritățile române. Documentul prezenta semne vizibile de falsificare.

La audiere, concetățeanul a recunoscut că în anul 2021 l-a obținut ilegal, contra sumei de 150 EUR. Ar fi apelat la un intermediar, identificat pe rețelele de socializare și actul l-a perfectat pentru a se putea angaja la muncă peste hotare.

Cazul în continuare este cercetat sub toate aspectele legale, actul falsificat fiind ridicat și urmează să fie supus expertizei.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  5. Curtea de Conturi relevă deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT
    Politică |
  1. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |
  5. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |