[ X ]
Un absolvent al Institutului Național de Justiție a pretins 30 mii euro de la un bărbat pentru a soluționa un dosar de viol
14 August

S-ar fi prezentat ca judecător al Judecătoriei Anenii Noi şi ar fi pretins de la un bărbat 30 mii de euro pentru a-i soluţiona un dosar de viol. În realitate, este vorba despre un absolvent al Institutului Naţional de Justiţie (anul 2018) care, în primăvara anului 2019, l-ar fi convins pe un inculpat într-o cauză penală, pornită pentru comiterea unui viol, că îi poate obţine achitarea în Curtea de Apel. Pentru serviciile sale, acesta ar fi cerut iniţial 20 mii de euro ca să-i influenţeze pe magistraţii de la Apel să dea o soluţie favorabilă pe caz, transmite CURENTUL.

La finele lunii mai, Curtea de Apel l-a condamnat pe inculpat, iar intermediarul ar mai fi cerut de la el 10 000 de euro pentru a-i soluţiona dosarul deja la Curtea Supremă de Justiţie. Cu puţin timp în urmă, bărbatul s-a adresat cu un denunţ la CNA pe marginea căruia a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă.

În seara zilei de 13 august, intermediarul a fost reţinut şi plasat în izolator pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă în mărime de la 4 000 la 6 000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 3 la 7 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților