[ X ]
Un bărbat din Chișinău a rămas fără 2,6 mil. lei. Doi escroci, reținuți
24 Iunie

Ofițerii Direcției de Poliție a mun.Chișinău în comun cu colegii Inspectoratului de poliție Centru au documentat, pe parcursul a două luni, acțiunile ilegale a doi indivizi din mun. Chișinău, suspectați de escrocherie.

Astfel, un tânăr de 22 de ani împreună cu un adolescent de 17 ani, având ca scop dobândirea ilicită a bunurilor altor persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul investițiilor pe piața financiară pe o platformă online au obținut de la un bărbat de 40 de ani din capitală bani în sumă de 2 660 000 de lei.

Victima le-a transmis bănuiților banii în mai multe tranșe.

În rezultatul măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală întreprinse cei doi suspecți au fost reținuți în momentul primirii banilor.

Unul dintre bănuiți a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 8 la 15 ani.

Inapoi la arhiva noutaților