Partidul Social Democrat European (PSDE) a venit cu o adresare către guvernare. Formațiunea cere să fie oferit suport României, care trăiește, în aceste zile, o tragedie cumplită, informează CURENTUL.
„Doi oameni au fost uciși și alți 58 au fost răniți în urma unor explozii la o stație GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița. Transmitem condoleanțe și ne exprimăm profunda compasiune pentru familiile și persoanele apropiate celor decedați. În același timp, considerăm că Republica Moldova trebuie să fie solidară cu România în aceste momente cumplite și are obligația morală să ofere autorităților de peste Prut orice sprijin pe care îl consideră necesar.
Și nu pentru că România sare de fiecare dată dezinteresat în ajutorul Republicii Moldova, ci pentru că așa este creștinește și normal să ne ajutăm frații la nevoie.
Cunoaștem că în România a fost pornită o amplă campanie de colectare a sângelui pentru cei aproape 60 de răniți în urma exploziilor. Ne adresăm autorităților de la Chișinău să nu fie indiferenți la această dramă și să doneze sânge și plasmă pentru răniți din rezervele Centrului național de transfuzie a sângelui”, a comunicat partidul.
În același timp, Partidul Social Democrat European se adresează guvernării de la Chișinău să întreprindă întreg spectrul de măsuri pentru verificarea condițiilor de funcționare a stațiilor de alimentare din țară, pentru a evita și preveni tragedii similare pe teritoriul Republicii Moldova.
„Totodată, cerem să fie verificat și nivelul de pregătire a instituțiilor statului pentru intervenția în situații de criză analogică. Doar activând mecanismele de prevenție, putem evita producerea unor tragedii”, a adăugat PSDE.