[ X ]
[ X ]
[ X ]
Expert: Este o opinie greșită faptul că Republica Moldova nu ar putea avea un președinte găgăuz
2 Iulie

Despre Irina Vlah, ex-bașcanul Găgăuziei, în spațiul public se vorbește ca despre un potențial candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova. În context, analistul politic, Ian Lisnevschi a fost întrebat dacă, în cadrul alegerilor, cetățenii ar putea alege un șef al statului de etnie găgăuză, informează CURENTUL. 

Politologul, în cadrul emisiunii «Большая игра» cu Nina Dimoglo, a spus că, lucrul acesta este posibil.

„Da, ar putea și voi da un exemplu… prin anii 2000 s-a creat impresia greșită că președinte al Republicii Moldova poate fi doar un bărbat, moldovean, cu familie și copii și care are nume moldovenesc. Eu țin minte acele discuții pe la marile conferințe… Și cine a câștigat? Maia Sandu – româncă, femeie, fără copii. Cu totul alt model. În România, de exemplu, președinte este Klaus Iohannis, care are origine germane. Întrebarea nu este despre identitatea etnică”, a explicat Ian Lisnevschi.

Expertul a spus că este o opinie greșită faptul că Republica Moldova nu ar putea avea un președinte găgăuz.

„Este o opinie greșită, care se impune încă din obișnuință și pentru a îngrădi șansele unor pretendenți la șefia statului”, a precizat el. Potrivit analistului politic, „pentru societate nu contează naționalitatea, etnia, dacă poți garanta acele necesități de bază: soluționarea a trei probleme: sărăcia – locuri de muncă, educație, sănătate”.

Inapoi la arhiva noutaților