Curtea Constituțională a Republicii Moldova(CCM) s-a întrunit în ședință pentru a examina sesizările privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte normative, informează CURENTUL.
Sesizările au fost depuse de reprezentanții PAS, PPDA, Pro Moldova, dar și deputatul independent, Alexandru Oleinic.
De menționat că, chiar în debutul ședinței, Președintele CC, Vladimir Țurcan a venit cu o declarație, prin care anunță despre abținerea sa de la examinarea sesizării.
Astfel, în urma deliberării, judecătorii CCM au admis declarația de abținere a judecătorului Vladimir Țurcan de la examinarea sesizărilor.
Andriana Cheptine