Uniunea Europeană oferă 53 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să facă față repercusiunilor multiple ale agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei. Anunțul a fost făcut astăzi de către comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, în cadrul Conferinței ministeriale de la Berlin de lansare a Platformei de sprijin pentru Moldova, informează CURENTUL.
Potrivit comisarului european, această sumă va fi acordată sub forma unui program de sprijin bugetar care urmează să fie furnizat cât mai rapid posibil. „UE este alături de Moldova în aceste vremuri dificile. Așa cum demonstrează pachetul nostru suplimentar, continuăm să oferim sprijin pentru a ajuta țara să facă față atât impactului grav al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cât și al actualei crize provocate de pandemia de COVID-19 și al crizei energetice. Solidaritatea europeană cu Moldova este mai puternică decât oricând”, a declarat Olivér Várhelyi, anunțând acest suport.
Acest sprijin bugetar vine în completarea asistenței de urgență deja acordate de UE Moldovei. Pe lângă gestionarea crizei, UE continuă să sprijine recuperarea pe termen lung Moldova, prin intermediul planului economic și de investiții din cadrul Parteneriatului estic, care vizează să mobilizeze aproximativ 3,4 miliarde de euro sub formă de investiții publice și private.
Amintim că, începând cu 24 februarie 2022, Moldova a primit un număr mare de persoane refugiate din Ucraina. Cu o sută de mii de refugiați din Ucraina care se află în prezent în Moldova, țara noastră găzduiește cei mai mulți refugiați pe locuitor, fiind în același timp nevoită să gestioneze de două ori mai mulți refugiați care tranzitează teritoriul său.
Conferința ministerială de astăzi a Platformei de sprijin pentru Moldova a fost organizată de Germania și a avut loc la Berlin. Conferința a lansat Platforma internațională de sprijin pentru Moldova, o inițiativă prezentată de Germania, Franța și România și sprijinită de partenerii din G7, de instituțiile internaționale și de partenerii internaționali, care vizează mobilizarea unui sprijin internațional imediat și concret pentru a ajuta Moldova să facă față situației actuale.