[ X ]
Ucraina impune noi reguli la intrarea în țară a transportatorilor de mărfuri
6 Noiembrie

Începând cu ziua de mâine, 7 noiembrie 2020, transportatorii de mărfuri sunt obligați să depună o declarație generală de sosire pentru toate mărfurile care sosesc pe teritoriul Ucrainei, inclusiv cele în tranzit, transmite CURENTUL.

Noile reguli vor fi aplicate în contextul modificărilor art. 191 (pct. 5), 1941 și 1942 a Codului Vamal al Ucrainei, care intră în vigoare la 7 noiembrie.

Declarația generală de sosire este o notificare electronică ce include un set de date relevante, transmise autorității vamale de către transportator (sau în numele acestuia de către altă persoană). Declarația poate fi completată direct pe pagina web a Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei.

Aplicarea declarației generale de sosire este stipulată în tratatele internaționale și este implementată în scopul efectuării unei analize de risc preliminare de către angajații Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei.

Până în prezent, prevederile art. 194 al Codului Vamal al Ucrainei stipulau notificarea prealabilă a autorităților vamale de destinație cu privire la intenția de a importa mărfuri pe teritoriul vamal al Ucrainei. Pentru mărfurile aflate în tranzit pe teritoriul Ucrainei, nu era necesară notificarea prealabilă.

Astfel, odată cu introducerea modificărilor corespunzătoare, transportatorul va fi obligat să depună declarația generală de sosire (общая декларация прибытия) pentru toate mărfurile care se aduc pe teritoriul Ucrainei, inclusiv cele în tranzit. Declarația poate fi depusă direct în adresa Serviciului Vamal al Ucrainei, din numele transportatorului de către broker, precum și în format electronic, certificată cu semnătură digitală.

De asemenea, aceasta poate fi remisă în adresa biroului vamal de intrare, în a cărei zonă de activitate se află punctul de control unde mărfurile vor traversa frontiera Ucrainei pentru prima dată. Menționăm că, pentru transportul rutier internațional de mărfuri este obligatorie notificarea cu cel puțin o oră înainte de sosirea mărfurilor pe teritoriul vamal al Ucrainei.

Informații suplimentare despre cazurile în care nu se depune declarația generală de sosire, aici.

Lista informațiilor care trebuie indicate în declarația generală obligatorie, poate fi găsită în Decretul Ministerului Finantelor din Ucraina nr. 502 din 13 august 2020 (în ucraineană).

Menționăm că, la utilizarea aplicației electronice de declarare prealabilă TIR-EPD în cadrul sistemului ASYCUDA WORLD pentru operațiunile de tranzit, datele care se conțin în declarația electronică preliminară EPI pot fi transmise în adresa Serviciului Vamal al Ucrainei și pentru declarația generală de sosire, prin intermediul brokerului sub forma unui mesaj electronic.

Inapoi la arhiva noutaților