[ X ]
Turul II al alegerilor prezidențiale! CEC: Toate secțiile de votare din țară au fost deschise la ora 07:00
15 Noiembrie

Procesul electoral în toate secțiile de vot din țară decurge fără incidente, iar toate secțiile din țară au fost deschise la ora 07:00, transmite CURENTUL.

În cadrul unui briefing de presă al Comisiei Electorale Centrale (CEC), Vladimir Șarban, vicepreședintele CEC, a menționat că pentru regiunea transnistreană au fost deschise 42 secții de vot, iar pentru diaspora – 139 de secții.

„Scrutinul de astăzi are loc în contextul în care în turul I nici unul dintre cei 8 candidați nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi declarat învingător. În buletinul de vot, alegătorii vor putea găsi numele Sandu Maia, Partidul Acțiune și Solidaritate și Dodon Igor, Candidat Independent”, a spus Vladimir Șarban.

Pentru turul II au fost tipărite peste 3 mln. 600 mii buletine și distribuite tuturor secțiile de votare din țară. 671 mii buletine au fost distribuite secțiilor de vot din afara țării.

Vicepreședintele CEC a menționat că incidente la deschiderea secțiilor de vot nu s-au înregistrat, doar mici abateri legate de deconectarea energiei electrice în 2 localități din țară și la o secție de vot de peste hotare.

Procesul de vot a început deja în Japonia, China, Federația Rusă, Azerbaidjan, Qatar, Emiratele Arabe Unite.

Site-ul MAEIE are datele actualizate privind condițiile de votare în cele 139 secții de vot de peste hotare. În secțiile de vot din Baku, Strasbourg și Budapesta termenul de votare a fost restrâns din cauza restricțiilor impuse.

Cei care nu se pot deplasa la secția de vot, prezintă simptome de COVID-19, pot solicita până la 15:00 votarea la locul aflării.

Cetățenii din țară pot vota cu buletinul de identitate valabil, cel provizoriu sau livretul militar. Cei din afara țării pot vota cu buletinul de identitate, pașaportul biometric, inclusiv cu termenul expirat și livretul de marinar.

Primele rezultate preliminare vor fi afișate la 22:00.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților