Tudor Ulianovschi, președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), afirmă că „președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, a încercat să ne dea o lecție de „bună guvernare” și ne-a povestit, pe un ton siropos, într-un video postat pe Facebook, despre cât de bine o duce economia noastră și cât de benefică e „recalibrarea profundă” și „corecția firească în jos” a exporturilor. Dar ceea ce vorbește dânsul în filmulețele de pe internet nu se regăsește în rapoartele instituțiilor europene, care văd, de la distanță, un cu totul alt tablou. Unul, evident, mult mai sumbru”, informează CURENTUL.
Potrivit spuselor sale, noua prognoză de primăvară, publicată de Comisia Europeană (CE), arată că instituția și-a revizuit abrupt previziunile privind creșterea economică a Republica Moldova în 2025 la 0,9%, în scădere cu 2,9 puncte procentuale. Adică de la o creștere economică de 3,8%, preconizată în noiembrie 2024, cele mai optimiste prognoze arată că abia dacă vom atinge în acest an o creștere de sub un procent în 2025.
„Și știți pe ce loc vom fi la capitolul creștere economică printre state UE și cele candidate la aderare? Fix pe ultimul loc. Între timp, CE prognozează că datoria publică a R. Moldova va crește la 40,9% din PIB în 2026, de la 38,2% în 2024. Adică economia scade, dar datoria crește. Asta e ordinea, domnule Marian, nu invers.
Și nu doar datoria va crește, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional a anunțat, acum câteva săptămâni, că Republica Moldova va înregistra o creștere medie anuală a prețurilor de 8% în 2025 și de 5,9% în 2026, după o creștere de 4,7% înregistrată anul trecut.
Dacă nu am locui în R. Moldova și nu am ști cât de gravă e situația, am crede că FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială complotează toate împotriva lui Radu Marian. Dar noi știm că prognozele sunt mai mult decât reale, iar optimismul și laudele sterile de pe Facebook ale lui Radu Marian și ale guvernării PAS n-au nicio treabă cu realitatea dură care ne așteaptă. Din rău, în mai rău”, a mai constatat politicianul.
Tudor Ulianovschi a venit și cu „câteva soluții concrete propuse de PSDE pentru redresarea situației economice din țară:
• Reducerea poverii fiscale pentru microîntreprinderi și startup-uri în domenii productive;
• Acces facilitat la credite prin garanții de stat și fonduri de risc pentru întreprinderi mici și mijlocii;
• Stimulente fiscale pentru reinvestirea profitului în echipamente, tehnologii sau dezvoltare profesională;
• Sprijinirea sectorului agroindustrial și manufacturier, pentru a reduce dependența de importuri și a stimula exporturile reale, nu doar tranzitul;
• Parteneriate public-private pentru reindustrializare locală: sprijin pentru parcuri industriale și clustere de afaceri;
• Încurajarea investițiilor în infrastructură rurală și logistică, pentru a conecta mai eficient producătorii la piețe”.
„Ne convingem încă o dată că este nevoie stringentă să aducem în Parlament și în Guvern specialiști adevărați, oameni competenți, nu vânzători de gogoși și specialiști în crearea filmulețelor pe Tik Tok și Facebook”, a subliniat președintele PSDE.