[ X ]
Tudor Deliu: Reprezentanții PLDM au fost aleși pe listele consiliilor locale în majoritatea raioanelor țării
21 Octombrie

În urma scrutinului local de ieri, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PDM) are 26 de primari din primul tur și 41 de candidați care au ajuns în turul doi, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, liberal-democrații au înregistrat un scor foarte bun în consiliile raionale Strășeni, Telenești, Căușeni, Leova, Sângerei, Edineț, Șoldănești, Ialoveni ș.a.

„De asemenea, reprezentanții PLDM au fost aleși pe listele consiliilor locale în majoritatea raioanelor țării, cu un rezultat general de circa 5%. Acestea sunt rezultatele echipei PLDM în alegerile locale generale din 20 octombrie 2019, relevate de datele Comisiei Electorale Centrale până la acest moment. Rezultatele scrutinului de ieri au demonstrat că PLDM este, în primul rând, o forță politică în care oamenii nu și-au pierdut încrederea, în pofida tuturor crizelor și a campaniilor de denigrare prin care a trecut. Cu resurse umane minime și o campanie modestă, partidul, care acum două luni era poziționat în sondajele naționale sub 0%, a reușit să obțină un scor peste așteptări”, se spune în comunicat.

Potrivit lor, în multe localități pe listele de consilieri locali sau raionali, candidații PLDM i-au devansat pe cei ai partidelor de la guvernare sau oligarhice.

„Campania pentru alegerile locale generale și cea pentru parlamentare noi s-a încheiat cu o victorie pentru PLDM. În primul rând, pentru că am demonstrat tuturor că suntem un partid viu, înnoit, cu o echipă tânără de profesioniști, pregătită să administreze cu pricepere și cu dăruire localitățile. Sunt recunoscător tuturor celor care s-au implicat de partea PLDM în această competiție electorală și, mai ales, oamenilor, care ne-au votat candidații. Suntem o echipă puternică și așa vom rămâne în continuare”, a spus Tudor Deliu, președintele PLDM.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților