[ X ]
Tudor Deliu a spus ce obiective va avea PLDM în perioada următoare
11 Noiembrie

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Tudor Deliu, afirmă că partidul se relansează și are câteva obiective clare, transmite CURENTUL.

În cadrul unui interviu pentru tribuna.md, Tudor Deliu spune că scopul acestor obiective este ca partidul să fie prezent în localitățile țării.

„În primul rând, vom continua să consolidăm structurile partidului, astfel încât PLDM să fie prezent în toate localitățile Republicii Moldova. Vom continua să atragem în rândurile noastre oameni noi, pregătiți, dar, mai ales, devotați interesului național. Un alt obiectiv constă în instruirea permanentă a aleșilor noștri locali. Vom crea pentru acei 48 de primari și pentru consilierii noștri locali platforme pentru instruiri în domeniul administrației locale. Și nu pentru că ei nu ar avea suficiente competențe, dar administrația publică cere o actualizare continuă a capacităților pentru a face față atribuțiilor ce le revin. Noi le vom oferi suport în elaborarea proiectelor de dezvoltare locală și în atragerea finanțărilor pentru implementarea lor. În acest sens, va fi pe deplin funcțională Asociația aleșilor locali ai PLDM, în cadrul căreia vom implementa proiecte de dezvoltare locală, vom iniția parteneriate, înfrățiri, colaborări cu primăriile din România și din alte țări europene”, a spus Tudor Deliu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților