[ X ]
Tronsonul de ocolire a comunei Budești – redeschis pentru circulație
25 Aprilie

De ieri a fost redeschisă, după reabilitare, porțiunea de drum care face legătura dintre capitală și localitatea Cruzești, tronson de ocolire a comunei Budești, transmite CURENTUL.

Artera are o lungime de 400 metri (digul Budești), iar lucrările de reparație a drumului au fost executate de Î.M. Regia „Exdrupo” și au costat 3 milioane lei.

Activitatea drumarilor a durat circa 3 săptămâni, prin intervenții la fundație și așternerea a două straturi de asfalt, pe o suprafață de 5 mii m².

Drumul L-455 nu a fost reparat capital timp de 30 ani, iar solicitarea privind necesitatea reabilitării tronsonului a venit din partea locuitorilor din zonă, dar și de la șoferii, care circulă zilnic pe artera respectivă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Instituțiile de învățământ asigură alimentația elevilor - meniuri model pentru 10 zile, aprobate
    Social |
  2. Cererile procurorilor au fost respinse de Curtea de Apel Cahul. Irina Vlah: Dosarele penale fabricate la comanda PAS se prăbușesc unul după altul
    Politică |
  3. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  4. Dan Perciun: Avem datoria să continuăm majorarea salariilor profesorilor până la nivelul salariului mediu pe economie
    Politică |
  5. Alte 39 de proiecte culturale preselectate în Apelul II al programului Acces la Cultură
    Social |
  1. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  2. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  3. Partidul Politic „NOI - Noua Opţiune Istorică” consideră că relaţiile cu Ucraina şi România trebuie să fie de bună vecinătate, iar relaţiile cu marile puteri ale lumii - bazate pe respect şi
    Politică |
  4. Instituțiile de învățământ asigură alimentația elevilor - meniuri model pentru 10 zile, aprobate
    Social |
  5. Dan Perciun: Avem datoria să continuăm majorarea salariilor profesorilor până la nivelul salariului mediu pe economie
    Politică |