[ X ]
Trimis în judecată! Procurorul din Edineț învinuit de corupție riscă până la 15 ani de închisoare
6 Aprilie

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a procurorului din cadrul Procuraturii raionului Edineţ, reţinut acum două săptămâni pentru corupere pasivă, transmite CURENTUL.

Respectiva cauză penală a fost pornită în februarie curent de către Procurorul General, în baza denunţului parvenit de la o persoană care reclama acţiunile coruptibile ale procurorului din Edineţ. În concret, denunţătorul era urmărit penal pentru furtul unui telefon mobil şi procurorul care conducea urmărirea penală i-ar fi solicitat 20 de mii de lei în schimbul încetării urmăririi penale în care ultimul era învinuit.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală s-a confirmat comportamentul coruptibil al procurorului vizat, care a primit bani în trei tranşe de 10 şi, respectiv, câte 5 mii lei, fiind reţinut imediat după primirea de la petiţionar a ultimei tranşe de bani – depistată şi ridicată în cadrul percheziţionării automobilului personal.

Acesta fusese reţinut preventiv chiar în centrul oraşului Edineţ, în prezent, fiind cercetat în stare de arest la domiciliu.

Prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor, inculpatul, în vârstă de 42 de ani, care activa în cadrul organelor procuraturii începând cu anul 1998, a fost suspendat din funcţie.

Pentru această infracţiune, norma penală prevede închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților