[ X ]
Trenurile din Moldova vor circula cu 100 km la oră. Când va fi posibil?
25 Aprilie

Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a lansat licitația pentru selectarea companiei care va realiza lucrările de reabilitare a infrastructurii feroviare. Aceasta va fi responsabilă de proiectarea și reabilitarea liniei feroviare Bender – Basarabeasca – Etulia-Giurgiulești, pe o distanță de aproximativ 233 de kilometri, transmite CURENTUL.

Tenderul se desfășoară în două etape. Prima etapă presupune depunerea ofertelor tehnice. La cea de-a doua etapă, participanții selectați vor prezenta ofertele financiare până la 7 mai curent, data limită.

Potrivit directorului general al întreprinderii CFM, Iurie Topală, implementarea proiectului va permite majorarea vitezei de circulație a trenurilor până la 100 km/h și, respectiv, creșterea fluxului de transport marfar.

Amintim că planul de renovare a infrastructurii face parte din Proiectul de Restructurare și Reorganizare a sectorului feroviar din Republica Moldova, finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și Fondul de Investiții pentru Vecinătate a Uniunii Europene.

Mihaela Grosu

Inapoi la arhiva noutaților