Serviciul Vamal din Republica Moldova a contracarat o tentativă de plasare pe piață a trei tone de legume fără acte de proveniență, transportate prin regiunea transnistreană cu ocolirea posturilor vamale interne de control, informează CURENTUL.
Marfa a fost depistată pe data de 1 noiembrie, anul curent, în urma verificării unui autocamion, stopat în apropierea localității Gura Bîcului din raionul Anenii Noi.
La solicitarea vameșilor, atât conducătorul auto, cât și pasagera care îl însoțea nu au putut prezenta documente privind proveniența bunurilor, motiv pentru care autovehiculul a fost escortat pentru control detaliat la Biroul Vamal Chișinău.
În rezultatul cercetărilor, s-a stabilit că marfa aparține pasagerei, o moldoveancă în vârstă de 24 de ani.
Menționăm că persoana urmează să achite drepturile de import aferente pentru lotul transportat, precum și o amendă în cuantum de o mie 5 sute de lei.
Anastasia Borta