[ X ]
Trei persoane trimise în judecată pentru organizarea migrației ilegale în Italia, prin acte românești false
6 Octombrie

Procurorii PCCOCS anunță trimiterea în judecată a trei învinuiți din Călărași și Strășeni pentru organizarea migrației ilegale în Italia, printr-o schemă de falsificare a cărților de identitate ale României.

La comiterea faptelor la sfârșitul anului 2021, unul din învinuiți care muncea în Italia ar fi ademenit alți trei bărbați la muncă în Italia, în domeniul sudării țevilor. Acesta le promitea salariu de €7/oră, cazare gratuită și €10/zi pentru mâncare, cu condiția ca aceștia să muncească în baza actelor românești.

Așa cum aceștia nu dețineau cetățenia României, învinuitul cu vârsta de 26 de ani i-a direcționat la sora sa cu vârsta de 29 de ani, care-și recunoaște parțial vinovăția că pentru sume de până la €250 de euro le-ar fi promis cărți de identitate românești (fără ca cei trei să cunoască că vor primi acte false). Ulterior, aceasta i-ar fi transmis fotografiile prezentate de către cei trei muncitori celui de-al treilea învinuit cu vârsta de 48 de ani, pentru confecționarea actele false.

Totuși, schema de organizare a migrației ilegale în Italia de către cei trei a fost deconspirată de oamenii legii. Astfel, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), ofițerii de Poliție, le-au documentat activitatea ilegală și au acumulat probe incluse în dosar.

Totuși, după audierea muncitorilor, învinuitul căruia în final îi erau transmise fotografiile și banii pentru confecționarea actelor l-ar fi contactat pe Telegram și WhatsApp, cu scopul ca acesta să-și schimbe declarațiile în favoarea învinuitului. Prin urmare, în cazul acestui învinuit procurorii PCCOCS îl trimit în judecată și pentru constrângerea la depunerea declarațiilor false a muncitorului pe care l-ar fi influențat. De asemenea, în privința acestuia procurorii au solicitat și au obținut aplicarea sechestrului asupra unui teren agricol din Strășeni, în vederea achitărilor ulterioare pe care ar urma să le facă acesta urmare a sentinței.

Potrivit Codului penal, organizarea migrației ilegale pentru mai multe persoane de către acest grup de învinuiți se pedepsește se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani și cu amendă de până la 300000 lei. Suplimentar, în cazul responsabilului de șantier, legea prevede și o amendă de până la 37500 lei sau închisoare de până la 3 ani pentru constrângerea martorului să depună declarații false.

Urmează ca Judecătoria Chișinău să se pronunțe, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Inapoi la arhiva noutaților