Trei persoane au fost acceptate în calitate de candidaţi pentru participare la concursul de ocupare a funcţiei de şef al Agenţiei de recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI), transmite CURENTUL.
Comisia, formată din 9 membri, printre care reprezentanţi ai societăţii civile, mediului academic, procurori anticorupţie şi angajaţi ai CNA, a decis acceptarea celor trei dosare, depuse de candidaţi care întrunesc cerinţele specifice funcţiei.
Potrivit Comisiei de concurs, printre cei care s-au înscris în cursa pentru ocuparea fotoliului de şef al ARBI sunt foşti şi actuali angajaţi ai instituţiilor de drept, cu o experienţă de muncă în domeniul activităţii de investigaţie şi urmărire penală între 14 şi 18 ani. Concurenţii au vârste cuprinse între 35 şi 38 de ani şi sunt licenţiaţi în drept.
Săptămâna viitoare urmează să aibă loc proba scrisă şi interviul, ulterior câştigătorul fiind supus unui control special: verificărilor medicale, psihologice şi testului la poligraf.
Amintim că, ARBI va efectua investigaţii financiare paralele, va evalua şi administra bunurile infracţionale indisponibilizate, va ține evidența acestora şi va negocia repatrierea valorii lor. În cadrul Agenţiei vor activa ofițeri de urmărire penală, experți și specialiști în domeniile contabilitate și audit, ofițeri de investigații speciale, specialiști în alte domenii necesare în vederea realizării atribuțiilor instituţiei.
Cristina Parfeni