[ X ]
Trei persoane au fost reţinute în dosarul deposedării ilegale a Primăriei de 20 de terenuri
14 Aprilie

Un executor judecătoresc, un şef al Asociaţiei „Cuvântul de Onoare” şi reprezentantul unor agenţi economic au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA în dosarul însuşirii a 20 de terenuri ce aparţin Primăriei municipiului Chişinău. Toţi trei sunt bănuiţi că ar fi încercat să intre în posesia loturilor, în baza unor hotărâri judecătoreşti, obţinute prin fraudă, transmite CURENTUL.

În fapt, executorul judecătoresc este suspectat că ar fi mimat o licitaţie funciară, în cadrul căreia ar fi fost expuse la vânzare 20 de terenuri din capitală. Acesta ar fi falsificat un proces-verbal privind rezultatele licitaţiei, care de fapt nici nu a avut loc, prin care i-a desemnat câştigători pe 3 agenţi economici – în realitate complicii săi. Ulterior, în baza acestui proces-verbal, a fost pusă în aplicare o schemă frauduloasă cu scopul de a intra în posesia acestor bunuri.

Astfel, în urma unor hotărâri de judecată, 20 de terenuri au fost înregistrate în Registrul bunurilor imobile ale OCT Chişinău, iar  membrii grupului, din care făceau parte executorul judecătoresc, reprezentantul Asociaţiei obşteşti „Cuvântul de onoare” şi  câţiva agenţi economici, au devenit beneficiarii reali ai bunurilor Primăriei.

Pe faptele descrise au fost iniţiate două cauze penale pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz de serviciu, comise în interesul unui grup criminal organizat. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă pedepse cu închisoare pe un termen de până la 10 ani. În prezent, acţiunile continuă, iar cele trei persoane se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților