[ X ]
Trei persoane au ajuns la spital cu intoxicații și arsuri. Pompierii atenționează despre normele de securitate
13 Noiembrie

Trei persoane au ajuns la spital, după ce, potrivit informației operative, nu au fost respectate normele de securitate la exploatarea sobelor de încălzit, transmite CURENTUL.

Astfel, doi bărbați de 27 de ani, au fost internați în Spitalul municipal Strășeni, în stare gravă, cu diagnosticul – intoxicație cu monoxid de carbon, eliminat de soba întreținută necorespunzător. După primele date, cazul a fost înregistrat pe strada Unirii nr.72, într-o casă particulară.

Tot ieri, Centrul automatizat de dirijare operativă al Inspectoratului General de Urgență a fost informat de către Institutul de medicină urgentă, că un alt bărbat, de 58 de ani, a fost transportat și internat în secția de reanimare, cu arsuri de gradul II pe suprafața feței. Cazul s-a întâmplat în orașul Vatra, pe strada Ștefan Vodă nr. 23, în urma deflagrației sobei de încălzit din locuință, care cel mai probabil nu era exploatată corespunzător și potrivit normelor de securitate.

Este de menționat că în ambele cazuri, incendiu nu s-a produs, alte circumstanțe urmând să fie stabilite de către organele de drept.

În aceste condiții, pompierii și salvatorii recomandă prudență maximă și respectarea normelor de securitate și cele antiincendiare, mai ales în condițiile în care sunt folosite sobele și alte aparate de încălzit și cele electrice. Înainte de sezonul rece, e recomandat ca sobele să fie curățate și reparate, iar pe parcursul iernii – întreținute. Pe parcursul nopții și la plecare pe timp îndelungat de acasă, focul din sobă e necesar a fi stins. La aprinderea focului în sobă, nu trebuie antrenați copiii și persoanele în etate. De asemenea, nu e indicat a fi lăsați de unii singuri în locuințe, pentru că în caz de situație excepțională, aceștia sunt cei mai vulnerabili. În cazul în care sunt observate careva abateri sau simptome ale intoxicării cu monoxid de carbon, încăperile trebuie aerisite, iar nereguralitățile aparatelor de încălzit – înlăturate. Mai mult, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndemnă oamenii, în situații de risc, să apeleze Serviciul de urgență 901.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților