[ X ]
Trei parcuri solare fotovoltaice vor fi construite la Bulboaca, Cărpineni și Nisporeni
25 August

Trei parcuri solare fotovoltaice vor fi construite în Republica Moldova, cu o capacitate totală de 28 MW. Proiectul acestui plan investițional a fost prezentat în cadrul unei vizite de lucru a Ministrului Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, la cel mai mare parc solar fotovoltaic din Republica Moldova – Fly Ren, transmite CURENTUL.

În cadrul vizitei sale, Sergiu Railean a discutat cu administrația companiei despre capacitățile de producere a parcului fotovoltaic, precum și despre problemele și impedimentele cu care se confruntă la momentul actual.

Potrivit reprezentanților Fly Ren, parcul solar are o capacitate de 1MW și este situat pe o suprafață de aproximativ 2 ha. La moment pe teritoriul acestuia sunt amplasate circa 3700 de panouri solare. Pe parcursul unui an calendaristic, acesta generează 1,2 milioane kWh. În perspectivă compania intenționează să construiască încă trei parcuri fotovoltaice: la Bulboaca, Cărpineni și Nisporeni.

„Republica Moldova trebuie să-și dezvolte sursele alternative de energie, să-și valorifice potențialul în sectorul energiei regenerabile. Acest obiectiv poate fi atins prin implicarea activă a mediul de afaceri în noi proiecte de energie regenerabilă. Construcția a încă trei parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de circa 28 MW va crește capacitatea de producere a energiei regenerabile pe piața națională”, a declarat Sergiu Railean.

De asemenea, ministrul Railean a vizitat Centrul de preluare a apelurilor de urgență al Serviciului 112 din comuna Băcioi, care este amplasat în apropierea parcului solar. Acesta este primul Centru de preluare a apeluri din Europa, care este alimentat 100% cu energie verde de parcul fotovoltaic. Circa 85% din energia regenerabilă produsă de parcul fotovoltaic este livrată furnizorului central de energiei electrică S.A. „Energocom”.

parc-fotovoltaic-24 (1) parc-fotovoltaic-24 (2) parc-fotovoltaic-24 (5) parc-fotovoltaic-24 (6) parc-fotovoltaic-24 (7) parc-fotovoltaic-24 (8)

Inapoi la arhiva noutaților