Peste 4 mii de semnături urmează a fi colectate, în decursul a trei săptămâni, de către organizațiile de Tineret ale partidelor PAS, PPDA și PLDM în scopul de a modifica Hotărârea de Guvern, ce vizează asigurarea accesului liber în căminele studențești pentru studenți, informează CURENTUL.
Dan Perciun, președintele organizației de tineret a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a accentuat că este normal ca tinerii să poată intra în cămine la orice oră, aceasta fiind o limitare nejustificată din parte Guvernului Republicii Moldova. „Împreună cu organizațiile de Tineret ale partidelor PAS, PPPDA și PLDM vom lansa în comun campania „Ușile deschise”, avem drept scop de a colecta 4 mii de semnături, în vederea accesului liber în căminele studențești. Susținem ideea că este o limitare nejustificată din partea Guvernului, care denotă o atitudine arogantă față de tineri. Esența campaniei se va rezuma prin înaintarea unei petiții împotriva Guvernului, care să ofere acest drept tinerilor. De asemenea, facem apel și la alte organizații de tineret, care susțin această inițiativă, să se alăture”, a precizat Perciun.
Liviu Vovc, președintele organizației de tineret a Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA), a menționat și el că tinerilor ar trebui să li se asigure acest drept. „Este o acțiune care vine în ajutorul studenților și în susținerea lor. Consider că, toate aceste limitări încalcă drepturile studenților. Accesul în cămin la orice oră este primordial pentru ei. Trebuie să vedem ce se întâmplă în țările europene unde le este asigurat acest drept, nimeni nu-i restricționează. Este dreptul lor și trebui să-i ajutăm și să-i susținem. Îndemn toți studenții care sunt de acord să ne contacteze și să se alăture”, a declarat Vovc.
Și Ruxanda Macuh, președintele organizației de tineret din partea Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova(PLDM), susține această inițiativă. „Susțin această petiție către Guvern și Ministerul Educației. Atunci când se vorbește despre schimbare și evoluție, în orice stat este vorba de tineri, iar viitorul suntem noi. Atunci când vorba de sprijinul tinerilor, este vorba de accesul la informație, în special, și asigurarea lor la condiții normale de trai. Vorbim despre o realitate – suntem tineri și avem dreptul să ne creăm anul de studii așa cum vrem, fără frica de a nu reuși să intrăm în cămine. Nu dorim ca viața noastră privată să ne fie pusă în discuție, din motivul că nu intrăm devreme în cămin”, a precizat Macuh.
Anastasia Borta