[ X ]
Trei ofițeri ai Comisiei independente împotriva corupției din Hong Kong au venit la Chișinău. Iată pentru ce
28 Martie

Trei ofiţeri ai Comisiei independente împotriva corupţiei din Hong Kong au venit la Centrul Naţional Anticorupţie într-o vizită de studiu şi schimb de experienţă, transmite CURENTUL.

Aceştia vor avea, timp de două zile, întâlniri cu reprezentanţii subdiviziunilor CNA în cadrul cărora vor discuta despre atribuţiile şi competenţele acestora, cadrul legal, despre condiţiile de angajare în Centru, dar şi despre dezvoltarea profesională a angajaţilor.

Directorul CNA, Bogdan Zumbreanu, a făcut o scurtă prezentare a instituţiei în care s-a referit la atribuţiile, drepturile şi structura organizaţională. Totodată, împreună cu oaspeţii, a mers la Unitatea de gradă a CNA, la izolatorul de urmărire penală şi au demonstrat echipamentul şi condiţiile de muncă ale echipei de escortă şi intervenţii speciale.

Astăzi, pe parcursul zilei, delegaţia Comisiei independente împotriva corupţiei din Hong Kong urmează să facă o prezentare a instituţiei pe care o reprezintă prin prisma activităţilor de combatere, prevenire şi educaţie anticorupţie.

Potrivit datelor oficiale, Comisia independentă împotriva corupţiei din Hong Kong are peste o mie de angajaţi, iar majoritatea denunţurilor formulate în adresa Comisiei se referă la actele de corupţie comise în sectorul privat, urmate de organele executive ale statului şi alte organisme de drept public.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților