[ X ]
Trei experți turci în domeniul IT au instruit câțiva polițiști de frontieră și din cadrul MAI privind examinarea actelor de călătorie
29 Septembrie

Opt polițiști de frontieră, în comun cu alți 10 angajați din diferite subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne, au urmat un curs de consolidare a capacităților profesionale în domeniul examinării actelor de călătorie, dar și tehnologia controlului acestora. Orele de curs s-au desfășurat în incinta sediului central al IGPF, în perioada 24 – 28 septembrie curent, transmite CURENTUL.

Trei experți în domeniul tehnologii informaționale și comunicații din Republica Turcia au prezentat practica turcă în activitatea de verificare a documentelor, inclusiv metode de identificare a actelor falsificate, precum și au realizat în comun cu participanții topul țărilor ale căror documente mai des și mai ușor sunt expuse la contrafacere.

În cadrul instruirilor, atât la partea teoretică cât și cea practică, s-a interacționat activ între experți și participanți, prin efectuarea unui schimb de experiență și analize a cazurilor de rezonanță. Polițiștii de frontieră au fost interesați mai mult de aspectele ce vizează examinarea amănunțită a documentelor posibile falsificate, tehnica specială folosită pentru identificarea acestora și procedura de verificare în punctele de trecere încă de la apariția bănuielilor rezonabile de fals în acte.

La finile cursului, secretarul de stat Mihail Beregoi și șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Veaceslav Garștea, au adresat felicitări participanților pentru antrenarea activă în lucrările acestei instruiri, la fel s-a exprimat recunoștință specialiștilor din Turcia, cât și încrederea pentru fortificarea continuă a cooperării bilaterale.

De menționat că șirul de instruiri pe diverse domenii de activitate polițienească, lansat de Ministerul Afacerilor Interne, are drept scop îmbunătățirea capacităților instituționale, eficientizarea muncii și prestarea de servicii de calitate din partea angajaților.

123_15 123_2

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților