Deputații Sergiu Litvinenco, Alexandru Slusari și Vasile Bolea, au depus, la Curtea Constituțională, o sesizare ce vizează interpretarea dispozițiilor art.72 alin.(3) lit. a) din Constituție în contextul modificării intempestive a jurisprudenței Curții Constituționale prin Hotărârea Curții Constituționale nr.11/2019, pe de o parte, și anularea sistemului mixt cu revenirea la sistemul proporțional în conformitate cu Legea nr.113/2019, pe de altă parte, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Sergiu Litvinenco a scris că, la concret, instanței de contencios constituțional i se solicită să răspundă la următoarea întrebare: „pe baza cărui sistem electoral urmează a se desfășura alegerile parlamentare anticipate în situația în care acestea vor avea loc?”.
„În contextul în care Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.113/2019 [potrivit căreia a fost anulat sistemul electoral mixt și a fost revigorat sistemul electoral proporțional] care a intrat în vigoare la 17 august 2019 și, totodată, există Hotărârea Curții Constituționale nr.11/2019. Precizez că necesitatea interpretării art.72 alin.(3) lit. a) din Constituție prin raportare la aspectele învederate nu presupune că semnatarii sesizării și partidele din care aceștia fac parte se pregătesc de alegeri parlamentare anticipate – alegerile parlamentare anticipate pot fi declanșate exclusiv în condițiile și în circumstanțele prevăzute de Legea Supremă, ci este necesară pentru asigurarea previzibilității procesului electoral și a cadrului normativ aferent acestuia; atât cetățenii Republicii Moldova, cât și actorii politici, organele electorale, societatea în ansamblu, trebuie să știe în baza căror reguli urmează a fi organizate alegerile anticipate, în cazul în care acestea vor avea loc. Din punctul meu de vedere, nu încape îndoială că, în eventualitatea unor alegeri anticipate, urmează a fi aplicat sistemul electoral proporțional – singurul care este în corespundere cu standardele Comisiei de la Veneția –, iar precedenta componență a Curții Constituționale – aia constituită din nașe și alți acoliți ai oligarhului fugar – a comis un abuz de drept (similar cu actele emise între 7 și 14 iunie a.c.) atunci când a stabilit că, indiferent de ce decide Parlamentul, în cadrul unor eventuale alegeri parlamentare anticipate ar urma să se aplice sistemul electoral mixt”, a scris Litvinenco.
Textul sesizării este mai jos:
Andriana Cheptine