[ X ]
Trei bărbați – reținuți pentru comercializarea marijuanei. Vindeau un pachețel cu 200 lei
4 Aprilie

Pe parcursul lunii martie, angajații Direcției Antidrog ai Inspectoratului Național de Investigații au acordat suport ofițerilor de investigație din cadrul Inspectoratele teritoriale de poliție la relevarea și documentarea infracțiunilor ce țin de circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau a analogilor acestora cu scop de înstrăinare, transmite CURENTUL.

Astfel, ofițerii Direcției Antidrog, polițiștii și procurorii din Florești au documentat activitatea infracțională a unui grup de persoane implicate în realizarea drogurilor de tip marijuană, preponderent în raioanele de nord a țării. În rezultatul acțiunilor de urmărire penală efectuate, au fost reținuți trei bărbați cu vârsta cuprinsă între 19 și 38 de ani, originari din raionul Florești și Rîșcani, anterior condamnați pentru comiterea infracțiunilor de furt și circulație ilegală a drogurilor.

Suspecții cultivau plantele de cânepă, iar ulterior comercializau marijuana consumatorilor.

Pentru probatoriu, polițiștii au efectuat mai multe achiziții de control. Un pachețel de marijuană era realizată la prețul de 200 lei.

În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliul suspecților au fost depistate și ridicate peste 50 de pachețele (doze) de marijuană, mijloace bănești provenite din realizarea drogurilor în sumă de 150 Euro și 3 700 lei, cântare electronice la scara mică, precum și alte mijloace de probă.

Persoanele au fost reținute, dacă le va fi demonstrată vinovăția aceștia riscă o pedeapsă de la 7 la 15 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților