[ X ]
[ X ]
[ X ]
Trei ani închisoare pentru doi frați care au pretins și primit 1000 euro pentru clasarea unei cauze penale
12 Martie

Procuratura Anticorupție informează despre casarea de către Curtea de Apel Chișinău a sentinței pronunțate de instanța de fond în privința a doi frați, unul dintre ei fiind angajat în cadrul Direcției de poliție a mun. Chișinău, al IGP, achitați prin sentinţa Judecătoriei Rîșcani, mun. Chişinău din 24.07.2018 de săvârşirea traficului de influență, transmite CURENTUL.

Acestora le-a fost incriminat că, în diferite perioade de timp, au pretins și ulterior unul dintre ei, care era colaborator de poliție, a primit suma de 1000 euro pentru a o transmite unui procuror din Procuratura mun. Chişinău, asupra căruia susţinea că are influenţă şi îl poate determina să claseze o cauză penală pornită în privinţa victimei pe faptul escrocheriei, precum și pentru a-i fi restituite bunuri ridicate de la aceasta.

Astfel, 11.03.2019 în rezultatul susținerii apelului de către Procuratura Anticorupție în comun cu Procuratura de circumscripție Chișinău, apelul procurorului a fost admis, iar inculpații au fost condamnați la 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 3 ani.

Totodată inculpatul care activează în calitate de polițist a fost privat de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților