[ X ]
Trecere ilegală a frontierei și 60 kg de pește viu fără acte de proveniență, identificate de polițiștii de frontieră
4 Ianuarie

O trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene și 60 kg de pește viu, transportat fără acte de proveniență au fost depistate ca urmare a unor acțiuni pe linia de control și supraveghere a frontierei de stat, desfășurate în nordul țării, transmite CURENTUL. 

Potrivit Poliției de Frontieră, ieri, 3 ianuarie, la ieșirea din satul Dumeni, raionul Râșcani, patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Cuconeștii Noi a oprit în trafic un autovehicul. La volanul acestuia a fost legitimat cetățeanul Republicii Moldova în vârstă de 28 de ani.

După controlul documentelor, polițiștii de frontieră au cerut să prezinte ce transportă cetățeanul. Ca urmare, în portbagaj erau două butelii a câte 200 litri fiecare, în care erau 60 kg de pește de diferite specii. Pentru întreaga cantitate de pește persoana nu a putut prezenta documente de proveniență a bunurilor sau de posesie.

La cele depistate, bărbatul a menționat că le-a procurat pentru uz personal. Conform procedurilor legale, au fost informați reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului și ANSA.

La fel în ziua de ieri noaptea, în jurul orei 23:45 a fost depistat un cetățean moldovean care în mod clandestin a traversat frontiera moldo-ucraineană. Astfel, cu ajutorul mijloacelor de observare pe timp de noapte, polițiștii de frontieră au urmărit pe direcția localităților de frontieră Rossoșani-Briceni bărbatul cum înainta grăbit, pe jos, din Ucraina în Republica Moldova. Operativ au fost informați grănicerii ucraineni pentru a interveni în comun, în vederea reținerii persoanei.

În cele din urmă, bărbatul a fost reținut pe partea moldovenească, în apropiere de linia de frontieră. La audieri, acesta a declarat că și-a dorit să revină acasă, însă din cauza că nu corespundea cerințelor legale de trecere a frontierei de stat  a ales metoda frauduloasă.
În cazul dat, polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

nord2 nord1

Inapoi la arhiva noutaților