[ X ]
Tranzacțiile online cu obligațiuni de stat pe platforma online evms.md au fost încheiate
26 Septembrie

Ministerul Finanțelor anunță închiderea perioadei de subscriere pentru prima emisiunea de VMS prin platforma eVMS.md. Participarea activă a investitorilor și interesul sporit față de această inițiativă financiară a statului demonstrează un angajament colectiv față de dezvoltarea economică a tării. Grație acestei implicări active, am reușit să depășim volumul indicativ al emisiunii. În perioada de subscriere de zece zile, care s-a încheiat pe 25 septembrie curent au fost înregistrate 815 tranzacții directe în valoare totală 78.712.900,00 lei.

Persoanele care au investit în obligațiuni de stat pe termen de 2 ani beneficiază de o rată competitivă a dobânzii de 6% și sunt scutite de impozitul pe profitul obținut din aceste investiții. După perioada de subscriere, valorile mobiliare vor fi decontate fiecărui investitor în portofoliul său. La fiecare 6 luni, investitorii vor primi un cupon cu dobânda calculată, care va fi transferată direct în contul de plăți înregistrat pe platforma eVMS.md, iar scadența celor 2 ani, investitorii vor primi răscumpărarea VMS la valoarea lor nominală.

Această emisiune de valori mobiliare destinată persoanelor fizice a marcat o premieră pentru Republica Moldova, oferind cetățenilor acces simplificat la oportunități de investiții stabile și sigure, grație posibilității de a cumpăra direct, fără intermediari, valori mobiliare de stat, prin intermediul platformei digitale eVMS.md, dezvoltată cu sprijinul USAID.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Valeriu Pasat - scrisoare către procurorul general: Astăzi se împlinesc douăzeci de ani din ziua în care am fost arestat nelegitim; Сer recalificarea cauzelor penale intentate în anii 2005-2006
    Politică |
  2. Reacție: “Alternativa Clinic” și fondatorii săi au fost ținta unei campanii de denigrare
    Business |
  3. Patru companii au ajuns în vizorul PCCOCS pentru colectarea metalului uzat, fără achitarea impozitelor de 6.500.000 lei, în patru localități
    Social |
  4. Igor Munteanu: Ajunge să învinuim de nereușite guvernele de după 1991 și să ne amăgim că tot ce face azi PAS e purul adevăr
    Politică |
  5. Dmitri Torner: E clar că UE are o nouă prioritate - reînarmarea... Apare întrebarea: Ce trebuie să facă Republica Moldova, care, pe de o parte e stat, neutru, iar pe de altă parte se află în plin proces de integrare europeană?
    Politică |
  1. Valeriu Pasat - scrisoare către procurorul general: Astăzi se împlinesc douăzeci de ani din ziua în care am fost arestat nelegitim; Сer recalificarea cauzelor penale intentate în anii 2005-2006
    Politică |
  2. VIDEO// Apel către Ambasadorul UE. Irina Vlah: Oamenii se tem mai mult decât de orice de faptul ca țara noastră poate fi atrasă în scenarii ce pot pune în pericol pacea
    Politică |
  3. Reacție: “Alternativa Clinic” și fondatorii săi au fost ținta unei campanii de denigrare
    Business |
  4. Acord semnat la Paris pentru eficiența energetică în clădirile publice: AFD oferă 30 milioane de euro
    Politică |
  5. Patru companii au ajuns în vizorul PCCOCS pentru colectarea metalului uzat, fără achitarea impozitelor de 6.500.000 lei, în patru localități
    Social |