În luna iunie curent întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 1,3 mil. tone de mărfuri, cu 6,8% mai puțin faţă de luna precedentă şi cu 20,8% mai mult în raport cu luna iunie, anul trecut. Parcursul lunii iunie, 2017 cantitatea mărfurilor a totalizat 341,9 mil. tone-km, cu 4,7% mai puțin faţă de luna mai, 2017 şi cu 8,0% mai mult comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2016, informează CURENTUL.
Conform Biroului Național de Statistică în luna ianuarie-iunie 2017 întreprinderile de transport rutier au transportat 4,6 mil. tone de mărfuri, cu 19,1% mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul 2016.
Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-iunie 2017 au fost transportate 2,0 mil. tone de mărfuri, sau cu 32,7% mai mult faţă de aceeași perioadă din anul 2016. Iar în ianuarie-iunie 2017 cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 49,5 mil. pasageri, cu 2,1% mai puţin comparativ cu perioada similară din anul 2016.
Anastasia Borta