[ X ]
Transoil: Solicităm organelor abilitate să prezinte Președintelui informație veridică
6 Februarie

Transoil susține că, reieșind din faptul că unele instituții media au publicat informații prezentându-le ca fragmente din emisiunea de mâine a șefului statului „Președintele răspunde”, în care se afirmă că proprietarul holdingului Transoil, Vaja Jhashi ar avea dublă identitate, consideră important să vină cu unele precizări, informează CURENTUL. 

Într-un comunicat de presă, Transoil scrie că, admit că Președintele ar putea fi indus în eroare.

„În legătură cu aceasta, solicităm organelor abilitate să prezinte Președintelui informație veridică. În caz contrar vom fi nevoiți să apelăm la toate căile legale pentru apărarea reputației. Suntem îngrijorați de campania care se desfășoară în ultima perioadă cu scopul discreditării proprietarului holdingului și ne rezervăm dreptul ca, după o analiză minuțioasă a situației, să expunem public concluziile și să dăm nota corespunzătoare lucrurilor care se întâmplă”, se mai spune în comunicat.

Cristina Pendea 

Inapoi la arhiva noutaților