Ofițerii de investigații a Direcției de Poliție a mun. Chișinău împreună cu angajații Inspectoratului de Poliție Râșcani și procurorii oficiului Râșcani a Procuraturii mun. Chișinău, au reținut 4 persoane, originare din capitală, cu vârsta cuprinsă între 25 ani și 36 ani. Aceștia sunt suspectați de prepararea și realizarea mai multor tipuri de droguri pe teritoriul capitalei în proporții deosebit de mari, transmite CURENTUL.
Pe parcursul lunilor ianuarie-februarie curent, pentru documentarea acțiunilor ilicite a membrilor grupării, a fost infiltrat un agent sub acoperire, fiind efectuate mai multe achiziții de control. În cadrul măsurilor speciale de investigații și de urmărire penală polițiștii au stabilit că indivizii preparau și depozitau substanțele stupefiante într-o încăpere din subsolul unui bloc de locuit din sectorul Râșcani, care era reutilată în sală de sport. Fiecare dintre suspecți avea roluri bine determinate.
Totodată, de către polițiști și procurori au fost efectuate 10 percheziții autorizate la domiciliile tuturor membrilor grupării criminale cât și la sala de sport, unde au fost depistate și confiscate 8 kg de etnobotanice, pastile Ecstasy, pliculețe destinate ambalării drogurilor, bani obținuți din comercializarea drogurilor precum și banii marcați folosiți la achizițiile de control.
Cantitatea de droguri a fost ridicată, sigilată și transportată la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP. Valoarea drogurilor confiscate a fost estimată la aproximativ 150 mii lei.
Suspecții au fost arestați pe un termen de 30 zile. Conform legislației penale în vigoare membrii grupării criminale riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani.
Cristina Parfeni