[ X ]
Trafic ilegal de bani și droguri. Poliția de Frontieră a contracarat 2 cazuri de contrabandă
29 Noiembrie

11 mii de dolari SUA și circa 100 gr de masă vegetală, asemănătoare cu cânepa, au fost depistate de polițiștii de frontieră în urma unei operațiuni, declanşate pe linia combaterii contrabandei cu bani cash și traficului de droguri în zona de competenţă a Direcției regionale SUD, transmite CURENTUL.

Astfel, în rezultatul documentării timp de două luni, ofițerii de investigații ai DR SUD au constatat că suspecții pe cazurile de trafic ilegal de bani și droguri, obțineau venituri fabuloase. Pentru o singură tranzacție, aceștia percepeau minim 500 de dolari, însă suma putea ajunge la mii de euro. Unul din bănuiți, a fost reținut în flagrant delict, în timp ce încerca să scoată din țară suma de 11 mii de dolari SUA. Reținerea acestuia a avut loc la data de 26 noiembrie 2016, în punctul de trecere Vulcănești. În urma efectuării unui control suplimentar asupra suspectului, un cetățean moldovean de 55 de ani, și a bagajului acestuia, polițiștii de frontieră au depistat și ridicat 11 mii de dolari SUA, bani nedeclarați, care urmau să ajungă în Ucraina.

În același punct de trecere, ofițerii de investigații acționând în baza informațiilor acumulate în cadrul operațiunii de amploare, au supus controlului un autocar de pe ruta Cahul – Bolgrad. Urmare, camuflat sub un scaun, s-a depistat un colet cu masa de circa 100 de gr, în care erau aranjate mai multe pachețele cu substanță vegetală uscată, asemănătoare cu cânepa. La faţa locului, pacheţelele au fost sigilate și expediate la centrul de expertiză.

În dependenţă de rezultatele experţilor criminalişti, indivizii implicați în ambele cazuri, riscă să fie pedepsiți cu amendă sau privațiune de libertate.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților