[ X ]
Trafic de influență la eliberarea permiselor de conducere. Trei cetățeni vor compărea pe banca acuzaților
9 Aprilie

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupţie anunță finisarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond, a două cauzei penale de învinuire a trei cetățeni de comiterea infracțiunilor de trafic de influență, transmite CURENTUL.

Potrivit materialelor cauzei penale, în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală, în primul caz s-a constatat că un locuitor al or. Edineț a pretins și a primit mijloace bănești în valoare de 850 Euro, de la un cetățean din raionul Drochia. În schimb, acesta urma să determine susținerea cu brio a examenului de calificare auto și eliberarea permisului de conducere pentru categoria „B”, susținând că are „pile” în cadrul instituției responsabile.

În cadrul audierilor, învinuitul și-a recunoscut vina, iar fapta comisă a fost calificată drept trafic de influență.

De menționat că în scopul asigurării confiscării speciale a sumei primite de către infractor și achitarea pedepsei cu amendă în cursul procesului penal a fost aplicat sechestru pe bunurile infractorului în sumă totală de 170 000 lei.

În cel de-al doilea caz, s-a constatat că alți doi locuitori ai mun. Bălți, susținând că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul SÎTCCA Bălți, au pretins și au acceptat de la un cetățean, suma de 850 Euro. În schimbul banilor, învinuiții urmau să influențeze persoanele publice din cadrul instituției menționate, să îndeplinească acțiuni în exercitarea atribuțiilor de serviciu și anume sa aprecieze pozitiv cunoștințele cetățeanului în cadrul examenelor teoretice și practice în vederea obținerii permisului de conducere cu categoriile „D” și „E”.
Fapta inculpaților a fost calificată drept trafic de influență săvârșită de două persoane.

Și în cel de-al doilea caz, a fost aplicat sechestru pe bunurile infractorilor în sumă totală de 200 000 lei.

Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea infracțiunii nominalizate, inculpații riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 150 000 lei la 200 000 lei sau cu închisoare de până la 6 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților